„Venisem din Timișoara cu trenul în București pentru a lua alt tren către Iași. Stăteam într-o cafenea în gară când am văzut prin geam o puștoaică cu un prunc în brațe. Afara era frig și ea era îmbrăcată cam sărăcăcios, ceea ce o făcea să tremure ca varga. Întindea mâna către trecători și lumea o ignora. Părea un suflet bun ce suferea mult.
Mi-am terminat cafeaua și am ieșit afară să o caut. Mă gândeam să-i las niște bani, să mănânce ceva. Când m-am apropiat de ea, scâncea. M-am uitat bine la ea, nu-i dădeam mai mult de 14-15 ani. Mititelul din brațele ei era bine învelit și dormea dus. M-am cutremurat când am văzut această scenă.
M-a întrebat dacă îi pot da câțiva lei să ia ceva de mâncare. Mi-am dat seama imediat că nu era o cerșetoare oarecare și am rugat-o să mergem la o farmacie din apropiere să-i cumpăr ceva. A mers cu mine și am cumpărat niște lapte praf pentru bebeluș pentru că nu avea mai mult de 2-3 luni.
I-am zis că trebuie să mănânce și ea ceva, se vedea că nu mai mâncase de ceva timp. A mers cu mine în cafenea și i-am cumpărat niște sanvișuri. Mi-a mulțumit sincer de câteva ori în timp ce hăpăia de zor. Și-a deschis sufletul imediat.
Citește tot materialul pe Unica.ro