Locatarii blocului au auzit un țipăt, urmat de un zgomot puternic. Când au văzut-o pe fată la pământ, oamenii au sunat la 112, iar un echipaj de Ambulanță a venit la fața locului.

Șocul căzăturii a fost atenuat de crengile groase ale copacilor din jurul blocului, dar și de faptul că tânăra s-a izbit de pământ, nu de asfalt.

„La sosirea echipajului medical, fata era conștientă, dar confuză. A suferit un traumatism grav de coloană vertebrală, în regiunea lombară. După acordarea îngrijirilor medicale necesare, pacienta a fost transportată pentru îngrijiri de specialitate la Spitalul Clinic de Copii Sf. Ioan din Galați”, a precizat dr. Mihai Polinschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Polițiștii urmează să stabilească detaliile producerii accidentului. E luată în calcul inclusiv o tentativă de sinucidere.

Potrivit locatarilor, fata nu locuia în bloc, dar ar mai fi fost văzută în cartier, în trecut, alături de alți doi adolescenți.

Martorii nu-și explică modul în care adolescenta a reușit să deschidă singură trapă de acces către acoperișul blocului, mai ales că această ușă era blocată și nu mai fusese deschisă niciodată până atunci.

 
 

Urmărește-ne pe Google News