Îngrijorarea a atins cote maxime în familia Mariei Harhătă (16 ani), din Hunedoara, fata care a ales să plece de acasă fără să le spună părinţilor. Ei o caută de mai bine de trei săptămâni, iar Daniela Harhătă, mama Mariei, susţine că adolescenta voia să intre în MISA, pentru că, în trecut, au mai avut discuţii contradictorii legate de o tabără a yoghinilor, la care nu i-a dat voie să participe. Mai mult, femeia a descoperit în calculatorul fetei mai multe scrisori adresate unui anume G., în care Maria îi spunea că părinţii ei sunt severi şi că nu-i dau voie să meargă la Costineşti, în tabăra MISA.

Daniela Harhătă a reclamat dispariţia fiicei ei la poliţie, Maria fiind dată în urmărire generală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News