Cei patru suspecţi, reţinuţi de Poliţia din Chişinău, au vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani. Ei neagă acuzaţiile şi spun că minora a fost de acord să întreţină relaţii sexuale.

Potrivit victimei, unul dintre ei s-ar fi cunoscut cu ea, care ar fi invitat-o la o zi de naştere în această locuinţă. Ceva mai târziu, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, adolescenta a fost ameninţată şi agresată fizic de către cei patru indivizi, forţând-o să întreţină raporturi sexuale.

În prezent, trei suspecţi sunt cercetaţi penal pentru viol în stare de arest, iar cel de 17 ani este cercetat în stare de libertate. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la cinci până la 12 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News