Fata a întreținut de luni bune relații sexuale cu iubitul ei, chiar în casa părintească. La un moment dat, adolescenta și-a dat seama că este însărcinată, însă nu a spus nimănui că poartă în pântece un bebeluș, scrie brasovtv.com. Surse judiciare susțin că mama fetei ar fi știut în tot acest timp că fiica ei este însărcinată, însă ar fi păstrat tăcerea.
Rămasă singură acasă, adolescenta a născut la termen, fără asistență medicală. Fără să-i pese de băiețelul pe care l-a adus pe lume, fata l-a pus într-o pungă pe care a ascuns-o în baie.
„Conform medicilor legiști, decesul nou-născutului a survenit prin sufocare. După naștere, copilul a fost pus într-o pungă, iar punga lăsată în baia locuinței situate în Râșnov”, au explicat anchetatorii, pentru sursa citată.
La scurt timp după ce a născut, minora a început să se simtă rău. Medicii care au intervenit și-au dat seama că fata născuse, deși atât ea, cât mama ei au negat acest lucru.
Medicii de la Maternitatea Brașov au stabilit că fata se simțea rău în urma nașterii. Polițiștii au început cercetările și, după ce au audiat-o pe adolescentă, au aflat că nou-născutul este la casa din Râșnov.
Deși bunica fetei a refuzat să deschisă ușa, polițiștii au intrat în locuință pe fereastră și au găsit bebelușul mort, în baie.
Procurorii au cerut instanței să o aresteze pe adolescenta de 16 ani sub acuzația de omor, însă solicitarea a fost respinsă. Și judecătorii Curții de Apel Brașov au stabilit că nu se impune arestarea fetei.
În luna ianuarie, o tânăra din Botoșani a fost condamnată la închisoare, după ce și-a ucis bebelușul și apoi l-a aruncat într-un canal colector. Magistrații Tribunalului Botoșani au decis ca femeia să-și petreacă următorii 16 ani în spatele gratiilor.
Citește și VIDEO VIRAL | Momentul în care un copil cade pe geam și este salvat de la moarte
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro