UPDATE 17 martie, ora 17:30 Locul tragediei din blocul turn a devenit zonă de pelerinaj pentru prietenii, colegii și apropiații Denisei Voilean. Aceștia au aprins lumânări, i-au dus flori, ciocolată și au vărsat o lacrimă în memoria adolescentei care miercuri seară a căzut în gol mai bine de nouă etaje.

 

Și Sebastian Marcovici, un fotograf profesionist din Sibiu, atrage atenția asupra riscurilor la care se expun tinerii în încercarea de a face fotografii reușite. Însă, spune el, ar trebui ca siguranța să fie prioritară. Fotograful precizează că ar trebui să învățăm ceva în urma tragediei în care tânăra Denisa Voilean și-a pierdut viața.

Sebastian Marcovici îi dedică tinerei o fotografie.

UPDATE 16 martie, ora 18:00  Denisa, adolescenta de 15 ani care a căzut miercuri de pe blocul turn de pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, s-a așezat pe marginea blocului, cu picioarele în afară. Balustrada, care era fixată pe exteriorul blocului, a cedat și în cădere a tras-o după ea pe copilă, spun reprezentanții Poliției Sibiu, conform tribuna.ro. Potrivit Poliției, detaliile asupra modului în care a  căzut copila au reieșit în urma audierilor care au avut loc în cursul nopții de miercuri spre joi.

UPDATE 16 martie, ora 11:45  Poliţiştii au audiat mai multe persoane în timpul nopţii de miercuri spre joi, oamenii legii deschizând un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Miercuri seară, Denisa, o tânără de 15 ani din Sibiu, a intrat într-un bloc din centrul Sibiului, însoțită de alți șapte prieteni. Au spart poarta care ducea spre acoperiș, iar acolo s-a petrecut tragedia. Fata a căzut în timp ce își făcea un selfie și a murit pe loc.

Un locatar al blocului, citat de Ora de Sibiu, a spus că se întâmplă frecvent ca ușa să fie ruptă de tinerii care vor să ajungă pe acoperișul clădirii.

Foto: Ora de Sibiu

Inițial s-a scris că adolescenta s-a sprijinit de balustrada balconului de la etajul nouă, iar aceasta s-a rupt. Fata a căzut în gol, iar echipele de intervenţie nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, a declarat că Poliţia a început cercetările în acest caz.

Cazurile tinerilor care își pun viața în pericol pentru un selfie se înmulțesc în ultima perioadă. Recent, un tânăr s-a electrocutat pentru că a ținut să se fotografieze pe podul feroviar din parcul Herăstrău, lângă linia de înaltă tensiune.

Anul trecut, o adolescentă din Vâlcea a murit din cauza unei fotografii. A ieşit pe trapa autoturismului pentru a se poza, șoferul a pierdut controlul volanului, iar tânăra a fost prinsă între autoturism și pământ.

În 2015, o tânără din Adjud a fost grav rănită după ce s-a urcat pe un tren, pentru a-și face un selfie, s-a apropiat prea mult de linia electrică și s-a electrocutat.

foto: tribuna.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News