Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, inspector Gina Pop, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că adolescenta şi-a recunoscut fapta şi va fi prezentată Parchetului, cu propunerea de arestare.
„Din declaraţii rezultă că a născut în urmă cu două săptămâni pe malul unui pârâu şi a abandonat băieţelul, care a decedat de hipotermie şi inaniţie. Un localnic a găsit cadavrul şi a sesizat Poliţia”, a spus Pop.
Potrivit unor martori din satul Strâmbu, unde locuieşte tânăra, aceasta le-ar fi spus părinţilor că a avortat la un spital din Dej.