O investigație Libertatea a semnalat în 20 septembrie absența a peste 100 de locuri de parcare la un ansamblu imobiliar nou din sectorul 6.
„Nu este adevărat”. Aceasta a fost prima reacție a primarului sectorului 6, Ciprian Ciucu, postată pe Facebook.
Ce a contestat Ciucu
Investigația s-a numit „Cum faci un milion de euro din parcări fictive. Cazul imobiliar care leagă tăcerea primăriei conduse de Ciprian Ciucu de un temut clan din Capitală”.
Edilul nu infirma informațiile publicate de ziar, și anume că lipsesc peste 100 de locuri de parcare la un ansamblu rezidențial ridicat recent în sectorul 6 – Regie Residence – și recepționat de primărie „fără obiecții”. „Verificăm”, scria Ciucu.
Ceea ce a contestat primarul PNL a fost faptul că nu se poate aplica taxa de 10.000 de euro pentru fiecare loc de parcare nerealizat, prevăzută de normele legale. Asta pentru că PMB nu ar fi deschis un cont în care să fie achitată taxa.
„Polițiile locale din tot Bucureștiul nu pot aplica acele amenzi, deoarece primarul general nu a dat o dispoziție din 2011 și până astăzi pe baza căreia să se poată da acele amenzi! Mai pe scurt și mai pe românește, pe procesul-verbal trebuie trecut un cont în care să se achite amenda! Nu poți scrie un proces-verbal fără acel cont”, a argumentat primarul liberal.
Unde a greșit Ciucu
Ciprian Ciucu a șters ulterior postarea. El vorbea de o amendă care s-ar putea aplica ulterior emiterii autorizației de construire, dar legislația nu prevede acest lucru.
Taxa de 10.000 de euro pe loc de parcare se achită în cazul în care dezvoltatorul imobiliar cere singur de la Comisia de Circulație a PMB reducerea numărului de locuri de parcare pe care este obligat să le facă. Asta în momentul în care obține avizul pe baza căruia primarul de sector semnează autorizația de construire.
În cazul Regie Residence, prezentat de Libertatea, dezvoltatorul nu a cerut reducerea numărului locurilor de parcare. La final lipseau peste 100 de locuri, iar numărul arborilor și dimensiunea spațiului verde nu erau în conformitate cu aprobarea inițială.
Primăria a recepționat construcția „fără obiecții” în 2023, conform purtătorului de cuvânt al poliției locale de sector, Alexandru Ionescu.
Primăria Sectorului 6 știa numărul de cont din 2021
Într-un răspuns pentru Libertatea, primarul Capitalei, Nicușor Dan, l-a contrazis pe Ciprian Ciucu și a spus că taxa putea fi achitată într-un cont al PMB. Dan a prezentat o adresă prin care a răspuns unei solicitări venite de la Primăria Sectorului 6, în care PMB a indicat către PS 6 acest număr de cont încă din 2021.
„Direcția Generală Economică din cadrul Primăriei Municipiului București a transmis în data de 25.10.2021 Primăriei Sectorului 6 adresa în care este menționat contul în care pot fi achitate taxele pentru nerealizarea locurilor de parcare conform H.C.G.M.B. nr. 66/2006”, se arată în răspunsul PMB.
Cum explică Primăria Sectorului 6: „Primește mii de adrese și nu toate ajung la primar”
„Referitor la adresa despre care spuneți că ne-ar fi fost transmisă de PMB în anul 2021, primarul Ciprian Ciucu nu a știut de existența ei. Primăria Sectorului 6 primește mii de adrese și nu toate ajung la primar, ci sunt direcționate la departamentele de specialitate”, se arată într-un răspuns pentru Libertatea.
Primăria susține că „existența contului nu este suficientă” și că trebuie dată o dispoziție a primarului Capitalei pentru a putea fi aplicată.
„Am fost informați că domnul primar general a emis dispoziția la care am făcut referire chiar în data de 28.09.2023. Este vorba despre Dispoziția 1.522 din 28.09.2023. Subliniem că acest fapt confirmă validitatea explicațiilor de mai sus”, subliniază PS 6.
Nicușor Dan: „Problema este la recepție”
Primarul Capitalei îl contrazice pe edilul sectorului 6 și spune că taxa se putea achita înainte de emiterea dispoziției, care a fost emisă cu un alt scop.
„Rolul acestei dispoziții nu este de a institui un cont și de a învăța oamenii să pună banii în cont, ci de a clarifica anumite chestiuni din cadrul Hotărârii 66/2006, în special pentru comisia tehnică. Nu era foarte clar ce este o clădire colectivă și ce înseamnă clădire semicolectivă, pentru care se aplică un anumit tip de metodologie la locurile de parcare. Deci ea nu schimbă nimic față de posibilitatea de a plăti pentru locurile de parcare pe care nu le faci”, a explicat Nicușor Dan pentru Libertatea.
Primarul sectorului 6, când i-a dat autorizația de construire, a avizat niște planșe și subterane și supraterane în care erau toate aceste locuri de parcare. Ulterior, la recepție, a trebuit să se ducă să verifice dacă ele existau sau nu. În cazul de față, problema este la recepție.
Nicușor Dan, primarul Capitalei:
Investigația Libertatea, confirmată de controlul cerut de Ciucu
Controlul efectuat de Primăria Sectorului 6 a confirmat investigația Libertatea. Doar la suprafață lipseau 162 de locuri de parcare din cele 327 avizate.
ar fi trebuit să plătească dezvoltatorul imobiliar, dacă solicita reducerea numărului locurilor de parcare.
50.000 de lei este amenda dată de Primărie „pentru efectuarea unor lucrări de desfiinţare constând în sisteme Klaus, spaţii verzi şi arbori”.
Mai precis, Primăria Sectorului 6 dă de înțeles că la recepție totul era conform, adică erau plantați peste 200 de arbori, spațiul verde era cel din plan și toate locurile de parcare erau realizate. Toate acestea au dispărut ulterior.
Instituția condusă de Ciprian Ciucu nu a dorit să ne pună la dispoziție avizul de recepție și nu a răspuns dacă s-a luat vreo măsură în cazul persoanei care a semnat documentul.
În plus, Primăria Sectorului 6 invocă sistemele Klaus, prin care mașinile pot fi parcate una peste cealaltă, dar avizul Comisiei Tehnice pentru faza a doua de la ansamblul Regie Residence nu menționează existența acestor sisteme.
La faza întâi erau indicate clar câte parcări sunt în sistem Klaus și câte sunt simple.
Nicușor Dan: „Funcționarul care s-a dus să facă documentul de recepție s-a făcut că nu vede”
Primarul Capitalei spune că este o problemă generalizată în București cu sistemele Klaus: „La un moment dat, erau anunțuri în ziare că se închiriază. Adică, la recepție se puneau, apoi se demontau”.
„Există o uriașă corupție în acest segment al construcțiilor. S-au construit clădiri cu etaje în plus, cu distanțe laterale nerespectate, cu subsol care e demisol, cu mansarde care au trei sau două niveluri, în loc să aibă unul singur, cu fel de fel de probleme prin care unor privați li s-au dat metri pătrați în plus. Un metru pătrat în plus poate să însemne 500 de euro. 100 mp în plus înseamnă 50.000 de euro. Iar asta s-a întâmplat de mii de ori în București, asta la nivel de autorizație”, explică edilul.
Sunt convins că s-a întâmplat de sute de ori acest lucru. Funcționarul care s-a dus să facă documentul de recepție s-a făcut că nu vede că e un etaj în plus sau că lipsesc 20 de locuri de parcare.
Nicușor Dan, primarul Capitalei:
„Nu trebuie să dovedești că s-a întors o șpagă, ci doar că funcționarul public nu și-a făcut treaba”
Primarul Bucureștiului susține că cele două instituții care ar trebui să vegheze la respectarea legilor în domeniul imobiliar, Inspectoratul de Stat în Construcții și Parchetul, „nu funcționează”.
„Există mii de cazuri în București în care s-au dat foloase necuvenite către privați de sute de mii de euro. Nu trebuie să dovedești că s-a întors o șpagă pentru asta, ci doar să constați că funcționarul public nu și-a făcut treaba”, spune primarul.
Taxa pentru reducerea numărului de parcări, încasată o singură dată din 2006
Că problema locurilor de parcare fictive este generalizată în București o indică și faptul că, de la emiterea hotărârii, în 2006, taxa s-a încasat o singură dată, în 2022.
„Menționăm că, în baza HCGMB nr. 66/2006, a fost încasată suma de 980.000 de lei de la un singur dezvoltator, din sectorul 1 al municipiului București, în anul 2022”, se arată într-un răspuns PMB pentru Libertatea.
Suma reprezintă echivalentul a 200.000 de euro, cu care au fost eliminate 20 de locuri de parcare. Banii sunt folosiți pentru construirea de parcări publice.