Incidentul a avut loc azi dimineață, când, cu câteva minute înainte de decolare, un pasager a fost mușcat de o albină.
Pentru că femeia în vârstă de 40 de ani era alergică, echipajul a amânat decolarea și a transportat-o la cabinetul medical de pe aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara. Cum starea acesteia s-a agravat, reprezentanții aeroportului au fost nevoiți să cheme ambulanța iar femeia a fost transportată, de urgență, la spital.
Zeci de pasageri au așteptat, timp de mai bine de o oră, decolarea întârziată a avionului cu destinația Forli, Italia. Din fericire, medicii timișoreni au reușit să stabilizeze starea femeii mușcate de albină iar aceasta se află în afara oricărui pericol.
Sursă foto: Arhivă EVZ

 
 

Urmărește-ne pe Google News