Erica Wagner, jurnalista britanică pentru Financial Times, a rămas impresionată de abundența de legume de la Piața Obor din Capitală. „Cumpăr o salată frumoasă, untoasă, de la Florian cu 3 lei –aproximativ 50 de pence”, a scris aceasta în articolul ei.
Bucureștenii par însă mai puțin impresionați de abundență. Ceea ce îi sperie pe mulți este prețul. Același ca cel semnalat de jurnalista britanică, dar portofelele sunt diferite.
Inevitabil, jurnalista de la cotidianul britanic s-a raportat la prețurile și salariile europene, în timp ce cumpărătorii din Obor câștigă bani în România.
Două pensionare se îndeamnă una pe alta la făcut comparații. „E diferență mare. Și salata cu 2,5-3 lei era. Am văzut ceapă uscată cu 7 lei, anul trecut luam cu 3,5 lei. S-au dublat prețurile la tot”, spune una dintre femei, supărată și că din cauza unei încurcături în documente, ea n-a primit cardul social. Femeile nu văd o diferență prea mare între prețurile la legume din supermarket și cele din piețe: „Salata am luat-o acum cu 3 lei, salată mare frumoasă, dar la supermarket e mică și urâtă. O salată din asta face cât două dintr-alea.”
„De bază sunt fasole, cartofi și varză și ceapă. Era 1,5 lei kilul de ceapă, acum 8 lei. Cartofii, de pildă, sunt 4 lei, erau 2 lei anul trecut. Avem o politică foarte slăbuță, de asta merge greu și cu agricultura”, spune un bărbat ieșit la cumpărături.
Prețurile la legume în Obor în ultimul weekend din februarie arătau astfel:
– morcovi – 5-12 lei / kg
– varză nouă – 4-10 lei / kg
– ardei gras – 20-25 lei / kg
– kapia – 20 lei / kg
– vinete – 10-15 lei / kg
– roșii – 12-25 lei
– castraveți – 20 de lei / kg
– ceapă – 8 lei / kg
– dovlecei – 15 lei / kg
– usturoi – 20 lei
– ceapă verde – 1,5 lei legătura
– leurdă – 2 lei legătura
– salata – 3-5 lei bucata
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni, potrivit Institutului Național de Statistică, este de aproape 15%.
Scumpirea de la o lună la alta, ianuarie – februarie, s-a simțit cel mai bine la legume și conserve de legume, cu peste 6% la fructe proaspete și aproape 5% la cartofi. Au fost creșteri de câteva procente și la pește, brânză, ouă.
Producătorii explică ce cheltuieli au
Nicu, un fermier de 52 de ani din Băleni, Dâmbovița, face un bilanț al cheltuielilor: 3.000 chiria tarabei din Obor, 150 de lei costurile cu parcarea, în ultimele două luni a plătit însumat 1.800 de lei curentul electric, bălegarul folosit ca îngrășământ l-a ajuns 4.000 de lei. „Anul trecut a fost 2.000. Apoi mai sunt picurarul, folia termică. Nu mai pui munca, aia nu intră niciodată la calcul. Dacă plătești un om să lucreze trebuie să-i dai 200 de lei pe zi, poate vrea și o bere, o cafea…”, completează bărbatul.
Estimează că i-au crescut costurile cam cu 60%. Spune însă că a încercat să nu încarce prețurile. „Dacă scumpești, ce faci? Îi mai faci și o reducere, ia 3 legături de ridichii, îi lași cu 5 lei”, spune bărbatul care spune că îi înțelege pe mulți bucureșteni care cumpără tot ce pun pe masă, nu ca el, la țară, unde „mai crești un animal”.
„Am clienți cărora le dau pe datorie până la pensie. Nu-i scriu pe caiet, sunt oameni care vin și-mi iau de multă vreme”, spune bărbatul.
Valentin este un alt producător care de ani își vinde legumele la Obor. Spune că a simțit mai ales în ultimul an că oamenii nu mai au bani fiindcă au început să cumpere la bucată. „Marea majoritare își cumpără doar strictul necesar, un ardei doi, o vânătă. Își permit mult mai puțin”, spune bărbatul care totuși găsește o parte bună: „Asta e țara noastră, dar Doamne ferește de mai rău! Să nu vină războaiele peste noi…”
Producătorii cer mai multe controale în piețe, ca să rămână „producătorii serioși”
Cristian Rusu, președintele Asociației Naționale a Producătorilor de legume în sere, solarii și câmp Legrom spune că producătorii pun un adaos comercial între 10 și 30%. Diferența care se simte la prețurile tot mai mari vine din cheltuieli. „Creșterile de preț de transport și facturile la energie, de aici pleacă totul”.
De asemenea, crede că vor mai fi scumpiri și înainte de sărbătorile de Paști, puse de comercianții care cumpără engross. „Automat samsarii vor specula că vine Paștele, că legumele sunt trufandale, doar că această speculă merge până când poate piața să înghită. Degeaba pun preț de 70 de lei kilul dacă piața poate suporta 30”, spune acesta.
Crede că autoritățile ar putea să dea o mână de ajutor fermierilor dacă le subvenționează facturile la curent electric și dacă ar face controale în piețe. „Că acuș se face roșia de primăvară și dacă s-ar face un control privind substanțele interzise pentru coacere, atunci s-ar limita foarte mult samsarii în piețe și ar rămâne producătorii serioși”, a mai spus acesta.
Și Vlad Gheorghe, președintele Organizației Interprofesionale din Sectorul Legume-Fructe crede că piața trebuie supravegheată mai bine. „Este obligația administratorilor piețelor să verifice autenticitatea produselor. Un producător poate să aibă doar 2-3 produse, mărar, pătrunjel și ridichi. Nu poate să aibă și vinete, dovlecei, ardei, o gamă de peste cinci produse, niciodată. Ele nici nu se recoltează zilnic”, spune acesta.