Mark McGowan trebuie sa plateasca 21.000 de dolari pentru studiile pe care le-a urmat la o facultate din Londra. Disperat ca nu are cu ce sa isi achite datoriile, el s-a gandit ca ar putea convinge autoritatile sa il „ierte”, desfasurand o inedita actiune prin care a atras atentia intregii mass-media din Marea Britanie: impinge o aluna doar cu nasul, pe o distanta de 11 kilometri, de la locuinta lui pana la cea a premierului Tony Blair, din Downing Street 10. Ca sa nu se raneasca, englezul se protejeaza cu manusi de gradinarit, cu genunchiere si cu un plasture pe nas. El spera sa ajunga la destinatie pana la sfarsitul acestei saptamani. Inainte de a incepe actiunea, McGowan le-a scris atat ministrului educatiei, cat si premierului britanic, anuntandu-i despre ce are de gand sa faca si cu rugamintea sa-l ierte de datorii. Cei doi responsabili britanici insa nu i-au dat nici un raspuns excentricului londonez.
McGowan si-a mai incercat norocul si in alte dati, insa nu a reusit sa stranga prea multi bani. Anul trecut, de exemplu, in perioada Craciunului, a mers pe jos aproape zece kilometri prin Londra, cantand colinde. Dupa ce activitatea nu s-a dovedit prea productiva din punct de vedere financiar, el a declarat presei ca intentia lui a fost, in realitate, sa ii inveseleasca pe gunoierii de pe strada, in preajma Sarbatorilor si nu sa adune bani. Alta-data, londonezul s-a plimbat prin centrul capitalei britanice cu un curcan in jurul gatului, in incercarea de a convinge oamenii sa manance mai putin ca sa nu devina obezi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News