O ambulanţă a rămas blocată, în zăpadă în această după-amiază, în zona localităţii Ghergheşti din judeţul Vaslui, la aproape doi kilometri distanţă de solicitare.

Echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui nu a putut ajunge la o solicitare în localitatea Soci, din comuna Ghergheşti, după ce maşina s-a împotmolit în nămeţi, drumul fiind acoperit cu un strat gros de zăpadă, ajungând până la jumătate de metru înălţime. Salvarea ar fi trebuit să ajungă la un copil, în vârstă de 4 ani, care prezenta stări febrile de câteva zile.

”Echipajul nostru a oferit indicaţii familiei, astfel încât să mai amelioreze din starea febrilă a copilului”, a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui pentru Agerpres.

Din cauza cantităţilor mari de zăpadă căzute în ultimele 24 de ore, timpii de intervenţie a ambulanţelor s-au dublat. Pe toate drumurile din judeţ se circulă cu mare dificultate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News