Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, primul accident s-a produs miercuri după-amiază în jurul orei 15.45. Băiatul de 14 ani a fost lovit de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada. Șoferul, un bărbat de 63 de ani, le-a declarat polițiștilor că minorul i-a apărut brusc în fața mașinii și nu l-a mai putut evita. Impactul a fost deosebit de violent.
„Victima a fost găsită în stop cardio-respirator. Echipajul trimis la accident, format din medic și asistent, a reușit resuscitarea. Din păcate, în timp ce victima era transportată la spital, la intrarea în oraș, ambulanța a fost lovită de o altă mașină. Copilul era instabil, intubat și ventilat. Nu a avut de suferit în plus, dar oricum era și este în stare foarte gravă”, a precizat medicul Dan Ungureanu, de la SAJ Vaslui.
În momentul accidentului, ambulanța avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune. În urma celui de-al doilea accident, a fost rănit asistentul medical de la Ambulanță, acesta suferind o contuzie la coloana vertebrală. Ambulanța implicată în accident nu mai este funcțională. Victimele au fost preluate și transportate la spital de alte echipaje ale SAJ Vaslui.
În urma celor două accidente, polițiștii au întocmit dosare pentru vătămare corporală din culpă. Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro