Potrivit autorităților, ambulanţa preluase un copil de un an din comuna Coşereni și îl transporta în regim prioritar spre Spitalul Municipal din Urziceni când a fost izbită de un autoturism.

Conform ISU Ialomița, patru persoane au fost rănite în urma impactului, toate fiind transportate la spital cu alte ambulanțe. Adulții, între care personalul ambulanței lovite, au fost găsiți conștienți și cooperanți, iar copilul de un an, inconștient.

„În zonă se circulă alternativ. Cercetările la faţa locului sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis și IPJ Ialomiţa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News