Într-un interviu acordat agenției, ea a spus că a cumpărat vițelul în urma unui anunț găsit pe plaforma de anunțuri Avito, pentru a-l salva de la sacrificare. „Am răscumpărat vițelul ca să nu fie mâncat. Am decis să-l duc într-un loc atât de frumos și să-i arăt țara”, a spus ea.
Împotriva femeii au fost întocmite două protocoale administrative: în temeiul părții 6.1 a articolului 20.2 (încălcarea procedurii stabilite pentru desfășurarea unei demonstrații sau procesiuni) și partea 1 a articolului 19.3 (neascultarea unui ordin legal al unui agent de drept) din Codul Infracţiunilor Administrative. Pentru fiecare acuzație, ea riscă o amendă, muncă obligatorie sau până la 15 zile de arest administrativ.
Vițelul plimbat de Alicia Day a fost trimis la un centru de reabilitare a animalelor, a declarat pentru RIA Novosti un reprezentant al serviciilor de urgență din Moscova. El nu a oferit o adresă pentru unitatea de reabilitare.
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Potrivit presei, Alicia Day, 34 de ani, de origine chineză, este de mult timp angajată în activismul împotriva sacrificării animalelor. În 2019, ea a plimbat un porc la Londra, în 2021 a umblat prin orașul Nipru cu un vițel și un purcel, iar în 2022 a plimbat un berbec în Varșovia.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață