Angajata DSP București depistată infectată cu coronavirus este internată în spitalul Victor Babeș din București, alături de soțul ei, a dezvăluit Mihai Gâdea, în emsiunea Sinteza Zilei. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a confirmat informația și a precizat că joi va efectua un control personal la sediul DSP București.
Ancheta epidemiologică efectuată de un coleg al angajatei DSP infectate arată că aceasta a intrat în contact direct cu 34 de persoane. Potrivit normelor medicale și legilor în vigoare, toți aceștia ar trebui identificați și testați.
În urma confirmării cazului, sediul DSP București a fost dezinfectat.