Zece bebeluși s-au infectat cu coronavirus la Maternitatea Odobescu din Timișoara, iar patru femei au fost lăsate să plece acasă înainte de a veni rezultatele testelor care arătau că au COVID-19. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a cerut acolo o anchetă urgentă, la fel ca la DSP-ul din oraș. Sunt 25 de medici și asistente infectați, iar asistenta bolnavă a explicat de pe patul de spital, sub protecția anonimatului, ce s-a petrecut la locul ei de muncă, arată tion.ro.

Pacientele infectate cu coronavirus se plimbau prin spital, în timp ce cadrele medicale ieșeau din izolare pentru a opera, susține femeia.

„La prima tură după nu s-a făcut la niciun membru al personalului medical testarea. Fetele, săracele, lucrează în continuare, nu au fost testate. Au fost și paciente pozitive pe care le-am tratat și apoi am aflat că au coronavirus. Ei operează în continuare, nu au nici un stres. Deja trecem pe a doua săptămână de când s-a aflat că în maternitate există cazuri pozitive. Se știa și pe jos, pe la parter, că erau paciente pozitive și umblau prin spital, fără nici o problemă. Erau medici care erau în izolare și veneau la lucru să opereze. Chiar joi l-am întrebat pe un medic de ce vine la lucru, dacă este în izolare. Atât îi interesează – să se opereze și să ne cheme la lucru”, a declarat asistenta, potrivit sursei citate.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Joi, la muncă, sâmbătă, luată cu ambulanța

Femeia a vorbit prin telefon, de pe unul din paturile Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Asistenta a fost confirmată cu coronavirus și a ajuns la spital după ce a insistat să fie testată. Ultima dată a fost joi la lucru, la Maternitatea Odobescu. Sâmbătă noaptea a luat-o ambulanța de acasă. Tușește des… dar spune că se simte puțin mai bine. A scăpat de febră și tușește mai rar decât o făcea înainte, povestește asistenta.

„M-au chemat la lucru și joi, deși eu le-am spus de starea mea de sănătate și nu m-au luat în seamă. Într-un final, joi am plecat de la lucru, mi s-a făcut rău, m-am învoit. Am sunat la ambulanță seara, am sunat la Direcția de Sănătate Publică, am cerut testare la domiciliu și a doua zi au venit și m-au testat. Apoi m-a sunat un medic epidemiolog sâmbătă seara, în jur de ora 22, la 24 și ceva a venit ambulanța după mine. A venit o mașină mare. Ulterior, când am ajuns la spital, am făcut febră 37 cu 9 și încă două zile după am făcut 38. S-a redus febra, de o zi nu am mai făcut febră. Frecvența tusei s-a redus la jumătate și, în rest… dureri musculare foarte mari, respirație anevoioasă. Tratamentul este foarte bun, își face efectul. Aici, la Spitalul Victor Babeș, se ocupă de noi, nu am nimic de zis”, a explicat asistenta de la Maternitatea Odobescu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI