Asistenta, care a admonestat pe pacienți, a fost filmată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Oradea, scrie ebihoreanul.ro. Și-a descărcat nervii asupra unui bărbat căruia i-a spus să plece acasă dacă nu este de acord cu tratamentul. „Chiar vă rog”, a fost replica pe care a primit-o pacientul.
Când a fost întrebată de ce vorbește așa, femeia a spus doar „ședeți la loc”. Un alt pacient care a asistat la scandal i-a cerut explicații asistentei.
„Dumneavoastră nu vă băgaţi. Dacă nu vă convine, şi dumneavoastră puteţi pleca”, a spus asistenta medicală.
Atunci când i s-a cerut să se calmeze, asistenta a replicat pe un ton răstit: „Calmează-te tu!”. A plecat din încăpere, însă și-a dat seama că a fost filmată. Femeia a revenit și a cerut oprirea înregistrării.
„Nu mi se pare normal să se acorde acest tratament murdar şi flegmatic unui pacient bolnav”, a scris Andrei, un orădean care a filmat scena iar apoi a postat înregistrarea pe Facebook, potrivit sursei citate.
Bărbatul susține că scandalul a avut loc, duminică seară, în Prima zi de Paște. Filmarea a stârnit controverse pe rețelele de socializare, unde a fost accesată de aproape 200.000 de ori.
În februarie, infirmierele de la Spitalul Județean Vaslui au filmate când scuipau semințe lângă un pacient cu arsuri grave.
Citește și VIDEO. Interviu cu primul asgardian din România. Asgardia este prima națiune din spațiul cosmic
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro