Peste 4.000 de persoane în vârstă au fost testate, timp de câteva luni, de către cercetătorii olandezi din echipa lui Paulus de Jong, de la Institutul Olandez pentru Neuroştiinţe. Specialiştii au descoperit că cei care au luat aspirină în fiecare zi au fost de două ori mai predispuşi să fie diagnosticaţi cu stadiu avansat de degenerescenţă maculară, o boală oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale.
Paulus de Jong susţine că rezultatele studiului realizat de echipa sa au sugerat că persoanele care folosesc aspirină, indiferent de sănătatea inimii lor, au un risc crescut de a fi diagnosticaţi, într-un stadiu avansat, cu degenerescenţă maculară. În ceea ce-i priveşte pe români, cei mai mulţi iau aspirină zilnic, pentru că li s-a recomandat acest lucru, spunându-li-se că medicamentul reduce riscul apariţiei unor boli de inimă şi a accidentelor vasculare cerebrale. Pe de altă parte, unele studii au sugerat că doze regulate de aspirină reduc riscul apariţiei anumitor tipuri de cancer.
PĂREREA SPECIALISTULUI: «Nu văd cum ar putea să afecteze»
“Eu nu am auzit de asemena studii şi nu cred că sunt întemeiate! Persoanele cărora li se administrează aspirină zilnic iau acest medicament în dozaj foarte mic, de câteva miligrame, pentru prevenirea coagulării sângelui şi implicit a accidentelor vasculare sau a atacurilor de cord. Ca atare, aspirina ajută la fluidizarea sângelui. Nu văd cum ar putea, în dozaj recomandat de doctor, să afecteze oftalmologic”, ne-a explicat profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi (foto).
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!