Autocisterna înmatriculată în Republica Moldova se îndrepta joi, la amiază, spre Vama Albița, iar într-o curbă periculoasă, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, s-a răsturnat.
Patru echipaje de stingere și unul de prim-ajutor intervin la fața locului, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. Accidentului s-a produs intrarea în municipiul Huși, în zona Dobrina. Până la sosirea echipajelor de intervenție, șoferul a fost evacuat.
„Din autocisternă se scurg lichide combustibile. Pompierii militari au asigurat zona, au îndepărtat bornele bateriilor și asigură măsurile specifice în astfel de cazuri. Se intervine pentru blocarea scurgerilor de combustibil”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Șoferul autocisternei, un bărbat în vârstă de 47 ani, din Republica Moldova, a fost rănit. După acordarea primului ajutor, el a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși.