O balenă beluga a salvat o femeie scafandru de la moarte sigură în timpul unui concurs de scufundări desfăşurat în Harbin, China, într-un bazin cu o temperatură foarte scăzută.
Yang Yun, 26 de ani, participa la un concurs de scufundări fără tuburi de oxigen, într-un bazin adânc de şase metri. Ideea întrecerii era ca scafandrii să se obişnuiască cu condiţiile arctice şi cu prezenţa balenelor beluga din zona polară.
La un moment dat, din cauza temperaturilor foarte joase, femeia a acuzat crampe musculare la ambele picioare şi nu a mai putut să înoate. Din fericire, balena Mila a înţeles că Yang Yun era în pericol, a prins-o cu gura şi a scos-o la suprafaţă în siguranţă.
„Începusem să mă sufoc şi ma scufundam din ce în ce mai adânc. Am crezut că asta mi-e sfârşitul. Deodată, am simţit o forţă incredibilă sub mine care mă ducea la suprafaţă”, a declarat norocoasa Yun.
„Este un animal sensibil care lucrează îndeaproape cu oamenii şi cred că fata aceasta îi datorează viaţa”, a afirmat unul dintre organizatorii concursului.
Balena beluga, sau balena albă, este un animal foarte social care trăieşte în apele arctice, în grupuri ce pot atinge un număr de mii de indivizi. Are o lungime ce poate ajunge la cinci metri şi o greutate medie de 1,6 tone.