Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Bătrâna, care este din localitatea Prundu Bârgăului, se află de mai multe zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

„În data de 14 august, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adusă o femeie în vârstă de 90 de ani, în stare gravă (urgenţă de cod roşu), neîngrijită, prezentând viermi pe corp, sepsis cu punct de plecare cutanat şi urinar, sindrom de deshidratare acută, insuficienţă renală acută. Pacienta a primit îngrijiri şi asistenţă medicală în Urgenţă, fiind ulterior internată la secţia Boli infecţioase, unde beneficiază de tratament şi supraveghere de specialitate. Momentan, starea sa de sănătate este stabilă”, informează, duminică, reprezentanţii unităţii sanitare.

O vecină a bătrânei, care a mers la ea să îi ducă ceva de mâncare, a alertat autorităţile, după ce găsit-o într-o stare deplorabilă.

Unul dintre medicii spitalului a povestit, într-o postare pe Facebook, cazul bătrânei.

„A fost chemată o ambulanță, de către vecina unei bătrâne de aproape 90 de ani, fiindcă atunci când s-a dus să-i ducă mâncare, a găsit-o în ultimul hal. A ajuns un echipaj de prim ajutor, care a găsit-o pe bătrână în pat. Când au dat să o ridice din pat și să o pună pe targa lor, în pat colcăiau viermi, patul era plin de viermi(nici nu vreau să mă gândesc cum mirosea acolo). Deci aduc ei bătrână în UPU, deshidratata, slăbită, ca o mumie. Oamenii…îngroziți la gândul că urmează să-i curețe rănile de viermi. Totuși au avut și puțin noroc: nu avea răni, deci viermii nu erau de acolo”, a relatat acesta.

Potrivit acestuia, „bătrâna stătea cică cu un nepot care-i păpa pensia şi culmea că avea şi o fiică, care, zice lumea, că ar avea un magazin prin oraş”.

„Când au luat legătura cu ea, le-a zis oamenilor noştri că ea ar fi fost plecată din ţară (ca să se afle ulterior că nu a fost plecata nicăieri). Trăia la doi km de bătrână şi a văzut-o ultima dată în urmă cu 4 luni, iar mâncare îi duceau vecinele cu rândul. Unde se încadrează asta? Crimă cu premeditare sau din culpă?
Raspuns: nicăieri, „Doamna” e bine merci acasă, se uită la TV și le judecă pe doctorițele de la Pantelimon, iar bătrâna… în spital”, a mai scris medicul pe Facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News