Imaginile cumplite au fost surprinse de camerele de supraveghere din scara blocului în care locuiește femeia, miercuri seară. În vârstă de 74 de ani, aceasta urcă în genunchi pe scări, în timp ce ambulanțierul care o adusese acasă de la spital se uită la ea.
Nu îi întinde mâna, nu o ajută să se ridice, nici vorbă să o urce cu targa în apartament. O priveşte minute în şir, iar femeia, epuizată, se opreşte din treaptă în treaptă. Calvarul ei a durat 20 de minute, timp în care a urcat două etaje. Iar ambulanțierul a stat în tot acest timp în spatele femeii, până când aceasta a ajuns la ușă.
Femeia a fost adusă acasă cu ambulanţa de la Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni la trei dimineaţa. Abia stătea în picioare și cu greu a reușit să coboare din ambulanță. Când se sprijină de uşa ambulanţei, angajatul pare că o zoreşte. Într-un final, întinde mâna şi o ţine de braţ.
Odată intrată în bloc, epuizată, bătrâna se ţine de balustradă şi încearcă să urce scările. Nu reuşeşte, aşa că se aşază pe scări, îşi trage masca de pe față şi trage aer în piept obosită.
„La patru şi 8 minute a dat Dumnezeu de am ajuns aici în pat”, spune bătrâna, completată de o vecină care are grijă de ea și care adaugă faptul că la 4 fără 20 a început urcatul scărilor. Două etaje.
În vârstă de 73 de ani, bătrâna a căzut la pat acum trei săptămâni. Vecina ei spune că a chemat ambulanţa de trei ori. De fiecare dată a primit un calmant. Şi atât. Miercuri noaptea a avut din nou dureri crunte și a chemat ambulanţa.
„Am coborât-o cu nişte vecini, pe un scaun, ca pe un câine mai exact. La 8 dimineaţa am vrut să mergem la dânsa la spital să îi ducem haine, când am intrat la dânsa în casă ea era în pat şi ne-am uitat pe camere. Ne-a zis că a venit târâş în patru labe”, povestește vecina.
Bătrâna a fost trimisă acasă de la spital cu o ambulanţă doar cu şofer.
Anchetă la SABIF, după publicarea imaginilor
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a anunţat că s-a autosesizat şi a deschis o anchetă în cazul ambulanţierului care a privit impasibil o pacientă în suferinţă.
SABIF precizează că se delimitează de comportamentul pe care îl consideră „neprofesionist, inuman şi nedemn al angajatului”. În reacţia trimisă echipei Observator, Serviciul de ambulanţă a anunţat că cere scuze faţă de pacientă, familia ei şi opinia publică.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare dintre un ambulanțier al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și un pacient, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță, urmând a fi trimisă o echipă de control a DSU, la nivelul SABIF, în contextul verificării celor întâmplate.
Totodată, conform celor sesizate în urma parcurgerii întregului material video, apărut astăzi în spațiul public, precizăm că nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând pașii spre atingerea scopului nostru comun, al tuturor serviciilor de urgență, de a răspunde prompt, eficient și cu empatie tuturor cetățenilor care ne solicită ajutorul”, se arată în comunicatul Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.