Floarea Drăgan are 81 de ani și este din comuna prahoveană Păulești. Pensionara a impresionat o comunitate întreagă, după ce a găsit la gunoi o geantă cu bani și a predat-o Poliției, potrivit Știrile TVR.
„Am luat portofelul, l-am băgat în buzunar la capot şi m-am dus la cimitir. N-am putut să-i număr eu cu noră-mea. Ce zice fiu-meu: „Ţineţi-i acolo, nu umblaţi la ei, că vin eu!” A venit el, am numărat câte 10 milioane. I-am pus pe masă, am dat drumul la televizor, am închis televizorul. Nu m-am liniştit”, a declarat Floarea Drăgan, bătrâna care a găsit geanta cu bani.
Pensionara a anunțat imediat Poliția.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că în geantă nu erau acte care să ducă la depistarea proprietarilor genții”, a precizat Raluca Brezean, purtătorul de cuvânt IJP Prahova, pentru sursa citată.
Păgubiții sunt doi tineri care strânseseră banii după nunta făcută în urmă cu doar trei săptămâni. Soțul i-ar fi pus bine într-o geantă, pe care soția ar fi aruncat-o fără să știe. După ce și-au recuperat bunul pierdut, tinerii căsătoriți au vizitat-o și pe Floarea Drăgan.
„Mi-a adus prăjituri, o sticlă de suc, mi-a dat şi bani. 5 milioane”, a spus Floarea Drăgan.
Potrivit legii, cei care își însușesc un bun găsit pot face până la trei luni de închisoare sau riscă o amendă usturătoare.
În ianuarie, o româncă plecată la muncă în Italia și venită în vacanță în România și-a uitat geanta cu 16.000 de euro într-un restaurant. Tânăra avea banii strânși în luni de muncă și voia să cumpere un apartament. Când a fost anunțată că trebuie să se prezinte la Poliție să-și primească geanta cu banii înapoi, femeia a mărturisit că-și luase gândul de la suma pe care o pierduse.
sursă foto: captură Știrile TVR
Citește și Un bătrân de 94 de ani participă, de șapte ani, la toate ședințele de consiliu de la Primăria Capitalei. Și-a notat prezența într-un caiet
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro