Femeia a murit pe 9 decembrie, în jurul orei 03:41, polițiștii fiind alertați de un reprezentant al Spitalului Judeţean Târgovişte.

Aceasta a ajuns pe 8 decembrie, în jurul orei 16.57, la spital, cu hipotermie severă și a murit la câteva ore de la internare.

„Din primele verificări, se pare că, la data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 16:57, o femeie de 88 de ani, beneficiară al unui centru pentru persoane vârstnice, din localitatea Mereni, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind bănuită de hipotermie şi alte afecţiuni”, au precizat polițiștii.

Ulterior, o echipă mixtă formată din mai mulți polițiști și reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a făcut verificări la centrul pentru bătrâni.

Potrivit News.ro, azilul în care femeia era internată se află în administrarea Primăriei Conţeşti. În urmă cu circa 10 ani, administraţia locală a beneficiat de fonduri europene şi guvernamentale în cuantum de peste trei milioane de lei pentru renovarea şi reabilitarea căminului de la Mereni.

În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu. Investigaţiile sunt efectuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (20)

Chinez_cumpar_iar_URSS   •   18.12.2023, 00:30

Adică dacă printr-un noroc chior nu îi pâra nimeni și nu descoperea nimeni că bătrâna aia a murit de hipotermie mai omorau mulți bătrâni așa? Și pe urmă reieșea că au murit de stop cardiac sau ceva? Adică cine stă să investigheze de ce au murit ceilalți bătrâni din centru? Sunt închiși acolo, n-au unde să fugă, sunt umiliți, n-au ce să facă, ce să pună pe ei... Unii se tem să nu le bage ceva în mâncare și să nu fie declarați nebuni probabil. Și familiile care îi lasă acolo să moară, îi moștenesc

nicoleta1   •   16.12.2023, 15:19

Vor ajunge si ei batrini la rindul lor ,daca ar fi tratati la fel le-ar conveni

nicoleta1   •   16.12.2023, 15:18

Toti patronii de aziluri sunt interesati doar de bani ,dar nu se preocupa sa asigure batrinilor conditii decente de viata.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI