O balenă beluga a fost reperată miercuri în apele râului francez Sena. În mod normal, mamiferul trăiește în apele reci din zona artică, starea ei de sănătate riscând acum să se deterioreze. În acest context, oficialii francezi analizează modalitatea prin care ar putea salva animalul, transmite BBC.
Beluga, cunoscută și ca delfinul alb, se află în prezent în apropierea unei ecluze din Vernon, la aproximativ 70 kilometri nord-vest de Paris, potrivit oficialilor.
Publicul a fost sfătuit să nu se apropie de balenă, ce pare a fi subponderală. Motivul pentru care beluga s-a îndepărtat atât de mult spre sud de habitatul său natural rămâne un mister pentru experți, care numesc misiunea de salvare „o provocare”.
„Provocarea acum va fi să o ajutăm să se hrănească şi să încercăm să o însoţim spre ocean”, a declarat Lamya Essemlali, directoarea grupului ecologist Sea Shepherd France, citată de agenţia de presă Reuters.
Ea a declarat că scoaterea animalului din apă este exclusă, deoarece este prea riscantă.
Oficialii nu au comunicat informaţii despre mărimea cetaceului, însă o belugă adultă poate ajunge la peste patru metri lungime.
În luna mai, o balenă ucigașă bolnavă care rătăcea de mai multe zile în apele Senei a fost descoperită moartă. Un plan de a ghida orca de patru metri înapoi în mare cu ajutorul unor stimuli acustici a eşuat, iar experţii au concluzionat ulterior că animalul era grav bolnav.