Într-un lăcaş de cult din Tăuții-Măgherăuș, judeţul Maramureş, oamenii au scris cu vopsea de culoare albă pe pereţii bisericii mesaje prin care îşi manifestau nemulţumirea.

“Nu mai faceţi gălăgie”, “Este sătulă lumea de voi”, şi “Cerşetorilor” sunt doar câteva dintre mesajele scrise de oameni.

Reprezentanţii IPJ Maramureş au declarat că se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale.

“Poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au fost sesizaţi că peretele exterior al unei biserici din oraş a fost distrus. Verificările efectuate au relevat că în noaptea de 2 spre 3 mai, persoane necunoscute au scris cu vopsea albă diferite mesaje pe peretele exterior al bisericii de lemn. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere în vederea identificării autorilor şi luării măsurilor legale”, au spus poliţiştii, conform Mediafax.

Prejudiciul estimat este de 15.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News