Femeia din localitatea Brănişca a fost internată înainte de Crăciun la Oncologie. Atunci, a ajuns la spital cu o ambulanţă care a a preluat-o din fața porții. La externare, însă, ambulanța nu a mai dus-o până acasă, ci a lăsat-o în fața unui bar din Boz, o localitate din apropiere, notează replicahd.ro.

Deși mai erau doar cinci kilometri până la casa pensionarei, șoferul a dat-o jos din ambulanță pe femeia bolnavă de cancer cu ajutorul unor localnici. Bărbatul le-a spus oamenilor că are o urgență într-o altă localitate.

În tot acest timp, fiul femeii își aștepta mama acasă. Pentru că nu avea semnal la telefon în zona în care locuiește, bărbatul nu a știut ce s-a întâmplat cu aceasta.

„Am fost după mama la Deva, ca să îi fac externarea, fiindcă ea nu se poate deplasa. Doamna doctor mi-a dat-o la 16:02, eu am avut ocazia să merg acasă cu cineva cu mașina, că știam că pe mine în Salvare nu mă poate lua. Am zis să vin înaintea Salvării, că tata este și el la pat. Am ajuns acasă și am așteptat să vină Salvarea. Aici nu prea avem semnal, trebuie să stau eu la semnal. Abia după ora 17:00 a luat-o salvarea să o aducă acasă. De unde a întors mașina, când au venit cu mama către casă, mai erau patru, cinci kilometri. A întors mașina și a lăsat-o în față la birt, în satul Boz. Acolo a oprit și a lăsat-o. Erau niște oameni la bere, la țigară. Oamenii din satul Boz mă cunosc și au zis: ”Uite, e mama lui Alin, nu se poate deplasa, hai s-o băgăm aici, în casă la poștășiță, până își face omul rost de mașină, s-o ducă acasă! Băieții care l-or ajutat pe șofer s-o dea jos pe mama din mașină mi-au spus că șoferul le-a zis că are o urgență la Ilia. A lăsat-o, pur și simplu, în drum! Pe o persoană care nu se poate deplasa!”, a povestit Alin Bîc, fiul femeii, pentru sursa citată.

Bătrâna a fost adăpostită de poștașul din sat până când a fost preluată de o mașină a Primăriei care a dus-o acasă.

„Eu am văzut ambulanța că s-a dus în sus, către Bărăști, spre unde stă Mihaela. Apoi m-am trezit că mă sună de la birt un băiat, care mi-a zis că mă caută șoferul de la ambulanță. Am ieșit la stradă, mi-a zis că nu a putut să urce. Am  ținut-o la mine, am sunat pe domnul primar, el i-a dat o mașină. Unde stă ea nu este semnal, numai dacă iese undeva, pe deal. Ce era să fac? Am primit-o. S-o las în drum?”, spune Alina Cornean, factorul poștal din comuna Brănișca

Edilul localității hunedorene Brănișca spune că nu înțelege decizia șoferului, mai ales că drumul spre casa femeii bolnave este practicabil.

„Zona respectivă se numește Bărăștii Iliei. Drumul este bun acolo, puteți veni cu mașina, este drum de macadam, urcă mașina mică până sus, la ultima casă. De la casa poștăriței până la doamna Bîc acasă sunt vreo șapte kilometri. Au mai fost ambulanțe acolo, în zonă. O fi fost șoferul mai emotiv, că a văzut că este drum de munte, era și întuneric… Dar noi avem mașină de intervenție, am fost sunat și am dus-o pe femeie acasă. Sunt 20 de suflete în zona respectivă, factorul poștal urcă în fiecare lună acolo, urcă cu mașina. Nu era zăpadă, nu era gheață, nu știu ce a fost acolo”, a declarat Adel Ștef, primarul comunei Brănișca.

Întrebați despre incident, reprezentanți Ambulanței Hunedoarea susțin că în acest caz „s-a respectat toată procedura”.

„Punctul nostru de vedere se face doar atunci când avem o plângere. Astea sunt doar niște zvonuri. Nu am de ce să mă sesizez. Știu ce a fost, dispeceratul m-a anunțat. Din punctul nostru de vedere, s-a respectat toată procedura. Nu știu… Că unul a vorbit nu știu ce, că celălalt a zis nu știu ce și că s-a ajuns la niște interpretări… Trebuie să fie o sesizare scrisă. Din partea cui? A aparținătorilor, a dumneavoastră… Atâta vreme cât eu nu am nicio sesizare scrisă, nu am de ce să fac un punct de vedere la ceva ce nu există”, a declarat dr. Valeria Filimon, șeful SAJ Hunedoara.


Citește și „Consumați românește!” Analiștii ne îndeamnă să cumpărăm produse autohtone ca să salvăm economia


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News