Maria Voicescu, de 59 de ani din Miceşti şi-a petrecut existenţa în acest centru, mai bine de 4 ani de zile. Familia a dat-o uitării şi nici nu mai trecea pe la ea. Cu probleme grave de sănătate şi profitând de absenţa cadrelor medicale, care, potrivit declaraţiilor acestora, erau în pauza de masă când s-a petrecut tragicul eveniment, femeia a ales să se arunce de la geamul camerei alăturate încăperii unde dormea.
Maria a căzut întâi pe acoperişul unui depozit, apoi s-a izbit de pământ şi s-a ales cu fracturi deschise la picioare. Maria Voicescu a fost conştientă când a fost preluată de cadrele medicale de la ambulanţă, dar din păcate până la spitalul din Mioveni a decedat. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.