Etelka Józsefné Kajdácsi, cunoscută de vecini ca „mătușa Eta”, și-a redeschis zilele trecute faimoasa casă de Crăciun. Situată în micul oraș maghiar Dabas, aproape de Budapesta, casa a devenit o atracție turistică în timpul sărbătorilor de iarnă, având vizitatori din toată lumea, scrie Euronews.

Toți copiii și nepoții, alături de ginerele mătușii Eta, au lucrat două săptămâni pentru a se asigura că totul este perfect pentru sărbătorile de iarnă. Eforturile lor nu au fost în zadar, vizitatorii venind inclusiv din țări străine pentru a admira locul magic de Crăciun.

O parte din farmecul acestei experiențe este chiar mătușa Eta, care primește fiecare oaspete în parte, în fiecare zi, între orele 16.00 și 20.00 seara și îi oferă delicatese făcute în casă, gratuit.

„Vorbesc cu oamenii, îi întreb de unde sunt. Este plăcut să vezi bucuria de pe fețele lor când își dau seama că a meritat să vină aici, de departe”, a relatat femeia pentru Euronews.

Nu totul este decorat însă în casa și curtea mătușii Eta. În fiecare an, familia lasă un brad de Crăciun neîmpodobit și îndeamnă vizitatorii să-l decoreze cu propriile ornamente.

Municipalitatea a introdus chiar și un tren pentru a ajuta vizitatorii să ajungă la casa de poveste a Etei și a fost amenajată și o parcare în vecinătatea casei, care este deschisă publicului până pe 2 ianuarie 2022.

Urmărește-ne pe Google News