Astfel, copiii născuți prematur în spitalul din Sibiu, dar și în alte spitale, vor primi caracatițe croșetate, jucării despre care s-a demonstrat că ajută mult prematurii să respire și să depășească perioada dificilă din primele săptămâni de viață.
Miercuri seara, câteva sibience s-au întâlnit într-o librărie, la un atelier de croșetat susținut de Croșeta Magică, unde au învățat să confecționeze aceste caracatițe. Printre participante s-a aflat și ”Buni”, o străbunică de 83 de ani, fost contabil, acum pensionară, care a decis că poate da o mână de ajutor copiilor născuți prematur.
Eugenia Pop, căreia îi place să croșeteze sau să coasă, a creat de-a lungul vieții mai multe obiecte de artizanat, milieuri sau chiar mici decorațiuni de Crăciun, notează Tribuna.
Ce sunt caracatițele croșetate
În ultimii ani, proiectul s-a extins în mai multe ţări din întreaga lume după ce în Danemarca s-a demonstrat că atunci când copiii născuți prematur au lângă ei caracatițe croșetate sunt mai liniştiţi. Asociaţia Baby Care Sibiu, condusă de medicul neonatolog Livia Ognean, alături de Asociaţia Mâini Unite, au pornit şi în România proiectul „Caracatiţe pentru prematuri”.
Peste două săptămâni, în Sibiu, se va organiza o nouă întâlnire, în care participantele vor arăta ce au reușit să facă.
Caracatițele trebuie realizate la dimensiuni standard și doar din anumite materiale care pot fi sterilizate corespunzător în maternități.
Sursa foto: Tribuna
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro