Maria Petcu s-a internat în Spitalul Judeţean din Buzău, pentru a-şi îngriji fiul de 40 de ani, diagnosticat cu sindrom Down, care suferise o intervenţie chirurgicală, însă la la scurt timp după operaţie a fost depistat şi cu noul coronavirus. Cei doi au fost transferaţi la secţia de pneumologie Gârlaşi, care este unitate COVID.

Femeia le-a precizat cadrelor medicale că este vaccinată cu serul de la Pfizer, dar mulţi nu credeau că pensionara poate rămâne imună la boală, în condiţiile în care era nevoită să stea într-o rezervă alături de fiul bolnav de COVID-19.

La câteva zile de la internarea la Secţia Boli Infecţioase, femeia a fost testată, iar toate testele au ieşit negative.

„Am avut o strângere de inimă când am aflat că mama îşi doreşte să stea alături de fratele meu, în acel mediu cu viremie ridicată, însă am sperat că totuşi va fi protejată de vaccin. S-a dovedit că am avut dreptate, deşi nimeni nu spera să fie atât de eficient vaccinul. Cadrele medicale care cunosc cazul nostru sunt entuziasmate la propriu, mai ales de când au văzut că vaccinul chiar funcţionează”, a declarat fiica pensionarei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News