Cartea a fost descoperită pe un site de licitaţii online din Ungaria, iar în urma probatoriului administrat a fost emis un ordin european de anchetă.
Prin intermediul cooperării internaţionale, organele judiciare din cadrul Poliţiei Budapesta au reuşit indisponibilizarea cărţii, care se afla la o casă de licitaţii din capitala Ungariei, conform Mediafax.
Luni, 17 august, cartea a fost predată reprezentanţilor Bibliotecii Academiei Române.
Poliţiştii desfăşoară în continuare activităţi în vederea identificării autorilor furtului.