Nouă persoane se aflau în locuinţă în momentul izbucnirii incendiului, printre care și cinci copii. Alarma a fost dată de o vecină, care a văzut că focul a cuprins acoperişul casei, astfel că oamenii aflați înauntru au apucat să se salveze din calea flăcărilor. Ba mai mult, exista și pericolul producerii unor expozii, din cauza a două butelii, însă acestea au fost scoase la timp de pompierii care au intervenit la fața locului.

Locuinţa se află în cartierul Platou, la marginea pădurii, iar din cauza lipsei hidranţilor din zonă, pompierii au fost nevoiţi să aducă apă cu cele patru autospeciale de la peste un kilometru distanţă. Flăcările au distrus casa în proporţie de 90%, iar cele trei familii au rămas pe drumuri. Se pare că focul ar fi pornit de la un coş de fum, însă pompierii au deschis o anchetă și vor stabili în următoarea perioadă cauzele producerii incendiului.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul după mai bine de două ore. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News