Oamenii de ştiinţă au analizat aproape 2,5 milioane de
exemplare de păsări şi de mamifere aflate în colecţiile deţinute de cinci mari
muzee ale lumii (din Londra, Paris, New York, Washington şi Chicago) începând
din secolul al XVIII-lea, capturate în cea mai mare parte a lor cu ajutorul
vânătorii şi al unor capcane.

Ne interesăm de prejudecăţile de gen din mediul ştiinţific, unde există, de exemplu, o suprareprezentare a cercetătorilor bărbaţi şi caucazieni în poziţii de grad înalt. Ni s-a părut interesant să vedem dacă acea prejudecată masculină se află şi în colecţiile muzeelor.

Natalie Cooper:

O cartografie pe scară largă, cu statistici pe sexe,
se impunea cu atât mai mult cu cât ”numărul de studii care utilizează aceste
specimene (împrumutate de muzee pentru cercetări, n.r.) continuă să crească”,
potrivit studiului publicat în Proceedings of Royal Society.

Din vastul eşantion analizat, când sexul animalelor a
fost identificat, 40% dintre păsări şi 48% dintre mamifere, în medie, sunt
femele.

Acest procentaj variază în funcţie de clasificări şi
s-a dovedit deosebit de scăzut în numeroase cazuri, precum pentru paseriforme
(9,7% femele), muscari negri (11,5%), lilieci (9,9%), ovine (24%), nevăstuici
(24%).

Un alt exemplu: mai puţin de 40% dintre artiodactile
(familia copitatelor) sunt femele, în timp ce în populaţiile sălbatice ele sunt
majoritare.

Vânătoare orientată spre masculi

Aceste disproporţii ar proveni dintr-o selecţie
intenţionată făcută în momentul vânătorii, pentru că acesta era orientată spre
specii în care masculii reprezentau o ţintă mai vizibilă: mai impresionanţi ca
talie (copitate), cu ornamente mai colorate (pasărea-paradis), cu trăsături mai
proeminente (coarnele cerbilor).

Însă selecţia poate fi şi ”accidentală” dacă animalele
sunt colectate cu ajutorul capcanelor, depinzând de comportamentul masculilor,
dacă diferenţierea dintre sexe este dificilă sau, pur şi simplu, dacă populaţia
de masculi este mai mare, au explicat autorii studiului.

La păsări, masculii sunt mai des prinşi în plase
pentru că ei ies din cuiburi, ”atraşi de sunetele emise de alţi masculi, pentru
a îi ataca şi a îşi marca teritoriul, în timp ce femelele nu reacţionează la
acele sunete”, a explicat Natalie Cooper.

Inegalitatea din colecţii ar putea afecta mai multe
discipline, precum taxonomia (clasificarea speciilor), în care sexul
subreprezentat este mai greu de distins, genomica, în care genele variază în
funcţie de sex, parazitologia, în care masculii rezistă global mai puţin la
infecţii.

”Ignorând femelele, nu avem un tablou complet al
vieţuitoarelor vii; or, acest lucru este esenţial pentru a prezice, între
altele, felul în care mărimea corpului ar putea reacţiona la modificările
climatice”, a subliniat Natalie Cooper.

Femelele de animale erau considerate caste, supuse în faţa bărbaţilor, fără control asupra acuplării lor. Acest lucru reflectă stereotipurile de gen ale oamenilor din secolul al XIX-lea, nu realitatea din natură.

Natalie Cooper:

În secolul al XIX-lea, persoanele care administrau colecţiile
din aceste muzee erau ”în mare parte bărbaţi”.

Şi, deşi sociologia s-a schimbat de atunci, ”acest
lucru nu s-a reflectat în colecţiile” muzeelor de istorie naturală, a mai spus
Natalie Cooper.

După părerea autorilor studiului, specialiştii
muzeelor trebuie ”să devină conştienţi” de existenţa acestor stereotipuri şi să
aibă în viitor o abordare mai echilibrată, atât pentru a ameliora fiabilitatea
cercetărilor, cât şi cunoaşterea reală a biodiversităţii.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News