Bărbatul, veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, avea un comportament neadecvat la adresa angajaţilor. Avea multe cereri şi era nesuferit cu toată lumea, potrivit littlethings.com.
Aproape toţi ospătarii au refuzat să-l mai servească pe bătrân, înafară de Melina Salazar. Melina a fost cea care îi aducea mereu comanda bătrânunului, nu îi lua în seamă jignirile şi cerinţele absurde. Mai mult, de fiecare dată încerca să fie politicoasă şi înţelegătoare, să aibă răbdare şi să zâmbească. Îi servea masa exact după dorinţele acestuia.
„El era foarte dur. Mereu se certa cu noi și era nepoliticos. El prefera mâncarea foarte fierbinte, dădea impresia că avea de gând să se ardă”, spune Salazar.
Într-o zi, după cei 7 ani în care venea zilnic la restaurant, Swords nu a mai apărut. Melina a primit după câteva o veste. Sword murise şi îi lăsase ei averea lui: maşina şi 50.000 de dolari.
Melina a fost contactată de un avocat: „Eu îl reprezint pe domnul Walter, care s-a stins din viaţă cu o săptămână în urma. Ştiu că eşti surprinsă, dar el m-a trimis cu un mesaj. Pentru că ai fost atât de bună şi răbdătoare cu el, Walter a hotărât să îţi lase o moştenire. Este vorba de un bacşiş de 50.000 de dolari şi o maşină”.
„Nu mi-a venit să cred, până și acum sunt uimită”, a declarat femeia.
Melina Salazar ştie că uneori clienţii pot fi dificili, dar spune că niciodată nu ştii prin ce trec aceştia. Ea încurajează ceilalţi ospătari să realizeze cât este de important să zâmbeşti, să faci un gest de bunătate care poate însemna mult pentru cineva.
EXCLUSIV/ Victor Rebengiuc: “Am 84 de ani și nu credeam niciodată că o să am așa o viață lungă! Și ploaie, și vânt și soare… de toate, am trăit”
FOTO EXCLUSIV/ Solista Maria Constantin s-a afișat weekend-ul trecut la un eveniment privat la brațul altui bărbat. Despre cine este vorba
Mihaela Borcea, cerută în căsătorie. „Sunt în stare de orice să fii soția mea”
CTP a făcut cea mai CONTROVERSATĂ DECLARAȚIE. Ce a spus despre români!