Întâmplarea bizară s-a petrecut luni, când o femeie a intrat în incinta magazinului, a mers direct la casieriţă şi i-a înmânat un plic, după care a ieşit.

Ulterior, vânzătoarea a deschis plicul, în care a găsit 1.000 de euro, în bancnote de 100 de euro, iar alături de bani era scris şi un scurt mesaj. „Am cumpărat nişte produse de la voi care nu erau bune şi m-am răzbunat. Cer iertare. 1.000 de euro despăgubiri”, a transmis femeia care a lăsat plicul.

Vânzătoarea a mers la poliţie, unde a povestit întâmplarea şi a predat plicul cu bani, fiind apreciată de oamenii legii.

„Comportamentul doamnei care a restituit suma respectivă este unul corect și recomandat în astfel de situații. Reamintim că însușirea unui bun găsit sau ajuns din eroare în posesia noastră constituie infracțiune și se pedepsește conform legii, dacă nu este predat poliției în termen de 10 zile”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Poliţiştii au identificat femeia care a lăsat plicul cu bani, care este o clientă obişnuită a magazinului, însă nu au reuşit să o găsească pentru a-i înapoia banii.

Urmărește-ne pe Google News