Bianca Borz era, până de curând, un exemplu doar pentru prietenii ei, însă cu ajutorul unui site de socializare, clujeanca este urmărită acum de peste 24.000 de practicanţi de fitness. Tânăra de 25 de ani, care este dependentă de mersul la sală, se fotografiază în timp ce face exerciţiile, dar pentru a-şi motiva fanii cât mai bine, profită de fiecare ocazie, cum ar fi mersul la piscină, pentru a le arăta şi rezultatele muncii. Ca să aibă o talie de viespe şi un posterior după care toţi bărbaţii întorc privirea, Bianca respectă cu sfinţenie orele de masă şi, mai ales, dieta.
“Am mai multe variante de mic dejun, care poate consta fie în 4 ouă fierte, de la care consum doar albuşul, sau o omletă din 4 albuşuri; în alte zile mănânc fulgi de ovăz sau cereale de ovăz cu suc proaspăt de portocale şi fructe uscate fără zahăr. Pe la ora 10.00 iau o gustare de fructe, iar la prânz mănânc piept de pui cu legume la grătar sau la cuptor. Cam la două ore după prânz iau încă o gustare formată din brânză de vaci cu o mână de stafide, iar la cină mănânc peşte cu o salată de varză sau orez brun”, a declarat Bianca pentru revista CSID.
Clujeanca este foarte mulţumită de rezultatele muncii ei şi, deşi are un program încărcat la o companie multinaţională din oraş, preferă să îşi înceapă ziua la 5.30, pentru a avea timp de ritualurile sale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI