„Tuturor pasagerilor care se îmbarcă în zboruri spre, dinspre sau via Dubai le este interzis să transporte pagere și walkie-talkie în bagajele de cală sau de cabină”, a anunțat compania aeriană în cursul zilei de vineri.
„Astfel de articole găsite în bagajele de mână sau în bagajele de cală ale pasagerilor vor fi confiscate de poliția din Dubai”, a mai precizat compania.
Anunțul a fost făcut la câteva săptămâni după exploziile pagerelor si walke-talkie-urilor folosite de mișcarea Hezbollah.. Oficialii din această țară au acuzat Israelul pentru atacuri. Aproape 5.000 de persoane s-au ales cu răni, iar alte cel puțin 37 de persoane au murit, inclusiv copii.
O sursă de securitate libaneză a spus la acel moment pentru sursa citată că materialul exploziv a fost ascuns ascuns foarte bine, încât era practic nedetectabil.
Video: Momentul în care explodează un pager deținut de un membru al grupării Hezbollah.
Sursă: X
Aceeași companie a transmis încă de vineri că zborurile din și către Beirut sunt anulate până la data de 15 octombrie, inclusiv. Cei care tranzitează Dubaiul pentru a ajunge în capitala Libanului „nu vor fi acceptați să călătorească la punctul lor de plecare până la noi ordine”, a precizat compania.
Aceeași companie a mai spus că va relua cursele către capitala Iordaniei, Amman, duminică, în timp ce zborurile sale către și dinspre Irak și Iran rămân anulate până luni inclusiv.