Reacția companiei aeriene vine în urma unui incident petrecut sâmbătă, 24 iunie, pe Aeroportul Brașov. La ora 18.20, era programat să aterizeze aeronava care efectua zborul DN288 Madrid-Brașov-București.

Potrivit reprezentanților DAN AIR, aeronavei i s-a întârziat aterizarea pe Brașov, în condiții de vreme neprielnică, pentru a permite decolarea unui alt avion.

„Acest lucru încalcă reglementările aeronautice în vigoare care prevad că aeronavele care se află în proceduri de apropiere pentru aterizare trebuie să li se dea prioritate mai ales în condiții meteo nefavorabile așa cum a întâmpinat la ora aterizării zborul DAN AIR DN288”, acuză oficialii companiei.

Controlori de trafic aerian din Arad, care monitorizează printr-un turn virtual aeroportul Brașov, au pus în pericol viața pasagerilor DAN AIR, cât și siguranța zborului prin nerespectarea reglementărilor aeronautice care stabilesc că aterizările au prioritate față de decolări.

Dan Air:

83 de pasageri, la bord

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Pasagerii îmbarcați la Madrid au decolat către Brașov la ora 14.00, cu o întârziere de o oră și 30 de minute. Ora prognozată pentru aterizare la Brașov a fost 18.30, deoarece aeronava, care avea 83 de pasageri la bord, trebuia să ocolească fronturi atmosferice periculoase, ruta fiind modificată prin nordul Bulgariei și continuând apoi spre Brașov, precizează oficialii companiei.

„DAN AIR monitoriza cu îngrijorare situația, întrucât aeronava era programată să decoleze spre București înainte de ora 19.00, oră la care controlorii de trafic aerieni pleacă acasă, iar din acest motiv Aeroportul din Brașov este nevoit să își înceteze activitatea”, arată reprezentanții operatorului aerian.

Cum pe Aeroportul din Brașov era programată în același interval o decolare, Dan Air a solicitat să aterizeze înainte. „Controlorii de trafic, totuși, nu au acceptat varianta, care nu numai că era optimă, dar era și singura legală”, acuză Dan Air. Citează din regulamentul european care prevede că „prioritatea la aterizare trebuie dată aeronavelor care sunt obligate să aterizeze din cauza factorilor care afectează operarea în siguranță a aeronavei”.

Aeronava DAN AIR a aterizat la Brașov în final la ora 18.48, cu peste 16 minute întârziere generată de controlorii de trafic aerian, petrecute în aer, în condiții neprielnice.

Dan Air:
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

„Este a treia cursă care întâmpină astfel de probleme”

Aeroportul Brașov s-a închis la ora 19.00, iar aeronava DAN AIR care trebuia să-și continue călătoria către București cu 71 de pasageri la bord a rămas blocată acolo. Pentru transferul lor la București, compania a pus la dispoziție un autocar.

 „Este a treia cursă care întâmpină astfel de probleme din cauza faptului ca ROMATSA (Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – n.r.) nu dorește să extindă programul controlorilor de trafic, forțând astfel încetarea activității pe Aeroportul din Brașov la orele 19.00”, acuză reprezentanții DAN AIR.

ROMTASA: Dacă declarau situație de urgență, aveau prioritate

Oficialii ROMTASA au reacționat la acuzații, duminică, tot printr-o postare pe Facebook. Instituția care asigură serviciile de trafic aerian în România spune că în niciun moment siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București nu a fost pusă în pericol.

Subliniază, totodată, că instrucțiunea controlorilor de trafic aerian către piloți a avut în vedere tocmai asigurarea aterizării în condiții optime, atunci când pista era liberă.

Dacă aeronava Dan Air ar fi fost într-o situație critică avea posibilitatea să declare situație de urgență și ar fi avut prioritate la aterizare.

ROMATSA:
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Potrivit oficialilor ROMTASA, reglementările aeriene invocate de DAN AIR se aplică doar anumitor tipuri de zbor: aeronave care au anunțat că trebuie să aterizeze din cauza factorilor care afectează funcționarea în siguranță a aeronavei; aeronave spital sau aeronave care transportă persoane care necesită îngrijiri medicale urgente; aeronave angajate în operațiuni de căutare și salvare.

Foto: Facebook

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

misu50   •   26.06.2023, 12:08

Incompetentii aia de la romatsa sunt unealta unora de la Bucuresti care nu si-au dorit niciodata aeroport la Brasov! De aici boicotul asta, dar nu ne lasam!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI