Soldații au filmat videoclipul încă din 21 octombrie. Ei au fost cantonați temporar lângă un hambar abandonat de lângă Enerhodar, regiunea Zaporojie, vestul Ucrainei.

„Am fost chemați să luptăm și să ne apărăm patria sau să dormim pe jos, să murim de foame și să ne îmbolnăvim?”, au transmis soldații, în apelul lor.

Potrivit recruților, comanda nu îi aprovizionează în niciun fel, iar ei dorm pe jos în hambar sau sub cerul liber. Și-au cumpărat singuri de mâncare din satul cel mai apropiat, dar, între timp, au rămas fără bani.

Aigul, soția unui bărbat care apare în clip, spune că bărbatul ei a fost mobilizat pe 4 octombrie. „Ne-am gândit că vor fi antrenați în Crimeea, dar li s-au dat arme și a doua zi au fost trimiși în regiunea Zaporojie. Fără hrană și fără apă. Pentru toată compania li s-a dat un ceaun și trei cartofi!”, a declarat femeia.

„Soțul meu nici măcar nu poate trage. A ținut un pistol în mâini în urmă cu cinci ani”

„Au fost instalați într-un hambar abandonat. Au băut apă murdară dintr-o băltoacă. Au mers în satul vecin, au cumpărat ceva alimente din banii lor. Dar satul este mic, nu era suficientă mâncare pentru toată compania, iar rublele s-au terminat, oricum”, explică soția soldatului.

În hambar erau camioane KamAZ stricate. „Ofițerii le-au spus: «Reparați-le, le vom vinde și vă vom cumpăra mâncare și apă». Au reparat echipamentul, ofițerii l-au luat, l-au vândut, dar nu le-au dat nimic!”, afirmă Aigul.

Aigul mai spune că bărbatul a fost trimis pe front „fără nicio pregătire. Soțul meu nici nu poate trage. A ținut un pistol în mâini în urmă cu cinci ani. Nimănui nu-i pasă că mobilizaților nu li se asigură nimic”.

Când mai avea bani, bărbatul a cumpărat un SIM local, „pe care il încarc eu”, a explicat femeia.

„De ce s-a dus? Cum putea fi altfel? Ei au spus că, dacă refuză, riscă 10 ani de închisoare”, susține Olga, nevasta altui soldat care apare în clip.

După ce soțiile s-au adresat autorităților, soldații au fost mutați mai aproape de prima linie!

„Soțul meu nu a stat în hangar, ci pe câmp. A petrecut cinci zile acolo. Nu știu exact câți oameni au fost cu el, probabil erau zeci. Au săpat tranșee și au locuit în ele primele două zile. Dar apoi a început să plouă și tranșeele au fost inundate. Nu li s-au dat corturi sau mâncare, s-au înfășurat în prelate. Găteau pe foc ce aveau cu ei, de acasă”, afirmă Olga.

Toți s-au îmbolnăvit, au avut febră. Nu-mi pot imagina ce ar fi făcut dacă nu ar fi avut medicamente cu el, cumpărate din banii noștri.

Olga:

Soțiile mobilizaților abandonați la Enerhodar au apelat la deputatul autointitulatei Republici Populare Donețk, Viacheslav Riabov, și au trimis cereri de rezolvare a situației companiei la guvernatorul republicii Bașcotorstan, Radîi Habirov, la procurorul militar al Rusiei și la Ministerul rus Apărării.

Potrivit grupului de femei, pe 24 octombrie, soldații au fost transferati din hambar „putin mai departe, în centura forestieră”. „Acolo, condițiile sunt la fel, doar că acum sunt mai aproape de prima linie a frontului”, afirmă Olga.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News