„Pur şi simplu, a fost strivită de ATV”, a explicat Ionuț Georgescu, un concurent care a participat în anii trecuți la concurs. El dă dă vina pe proasta organizare pentru acest grav incident, scrie voceavalcii.ro.
„An și an la rând, aceeași proastă organizare a competiției! A fost o pantă grea, la categoria crossover. Acea fată a coborât o pantă inclinată de aproape 75 grade, numită „Killer Hill” („Dealul ucigaș”-n.r.)… ATV-ul s-a răsturnat, ea a fost aruncată pe pantă în jos, iar ATV-ul a căzut peste ea. Pur și simplu, a fost strivită de ATV. În mod normal, la o pantă așa de periculoasă, trebuie să stea cineva din staff acolo sau măcar o ambulanță să fie în zonă, mai aproape. Nu era nimeni acolo!”, a spus vâlceanul, pentru Observator TV.
El nu a concurat anul acesta din cazuă că are o mână în ghips. Potrivit acestuia, și anul trecut au fost persoane accidentate, care au fost duse de urgență cu elicopterul la București sau la diferite spitale din țară, dar aceasta este prima persoană care moare la acest concurs.
În urma tragediei, concursul Hunt The Wolf 2019 a fost oprit. Probele care ar fi trebuit să se desfăşoare azi şi mâine au fost anulate.
Competiția se desfăşura la Sâncraiu, în judeţul Cluj, şi participau sportivi din 16 ţări: Serbia, Ungaria, Cehia, Croatia, Slovacia, Italia, Marea Britanie, Lituania, Polonia, Belgia, Suedia, Germania, Franta, Elvetia, Slovenia si România.
FOTO – voceavalcii.ro
VIDEO – Facebook.com/hunt.the.wolf