Elena T. (31 ani), din orasul Constanta, a reclamat ieri, la OJPC, calitatea indoielnica a unei perechi de dresuri fine, cumparate de la un mare magazin din oras.
Sambata seara, cand femeia a vrut sa plece la o petrecere, a constatat cu stupoare ca ciorapii „Nadine” erau cel putin suciti. „La piciorul stang, tesatura pentru calcai si dunga-model sunt in fata si nu in spate, cum este normal si cum se arata in imaginea de pe ambalaj”, a declarat Elena T. Deocamdata nu se cunoaste exact tara de provenienta, pentru ca pe ambalajul produsului scrie in limbile italiana, engleza, ceha, slovaca si germana, iar importatorul Mondorom Timisoara nu a asigurat traducerea in limba romana a datelor inscrise pe pachet. Inspectorii OPC au facut adresa catre colegii lor din Timisoara, iar Mondorom risca o amenda de minimum 6 milioane lei. Constanteanca Elena T. a fost despagubita de magazinul de la care a cumparat ciorapii „Nadine” cu contravaloarea dresurilor cu deficiente de fabricatie.