Tânăra Yuan Herong a atras atenția prin postările sale pe Instagram. Este culturistă și lucrează ca medic în provincia Shandong.

”Sunt doctor”, a scris ea recent pe Instagram, adăugând că ”trebuie să fiu în prima linie” și că face tot posibilul pentru a lupta împotriva epidemiei.

”Au fost vindecate 171 de cazuri de pneumonie nouă și au fost depistate 15.238 de cazuri suspecte”, a scris ea, explicând cu ce se confruntă.

”Pacienții sunt tratați prin medicina tradițională chineză și prin alt tratament simptomatic. Vom încerca tot posibilul să facem o treabă bună în prevenire și tratament”, a mai scris medicul pasionat de culturism.

Când nu muncește, Yuan Herong continuă să-și lucreze corpul și să posteze pe instagram fotografii și clipuri video apetisante.

Numărul de decese cauzate de coronavirus în China a crescut la 425, după ce autorităţile din provincia Hubei, care este focarul noii epidemii, au anunţat marţi încă 64 de cazuri de deces, relatează AFP și Agerpres.

Numărul total de cazuri confirmate în China a ajuns la 20.438 în cursul zilei de marți dimineață, cu o creștere de 3.235 față de ziua precedentă – un salt de peste 18%, anunță CNN.

Un doctor chinez a avertizat din decembrie că începe o nouă epidemie, dar a fost redus la tăcere de autorități. Acum, chiar el a contractat coronavirusul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News