Trump, marele favorit la alegerile primare republicane, care vor stabili candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie, încearcă să amâne cât mai mult posibil, cel puţin până după alegeri, diferitele procese penale lansate împotriva sa.

Fostul lider de la Casa Albă va contesta decizia de marţi, a asigurat purtătorul său cuvânt, Steven Cheung.

În timpul dezbaterilor din 9 ianuarie în faţa curţii de apel, Trump a prezis „haos în ţară” dacă justiţia americană nu renunţă la urmăririle împotriva sa.

„Am pus în balanţă interesul fostului preşedinte Trump de a beneficia de imunitate şi interesul public vital de a permite continuarea acestei proceduri”, au explicat cele trei judecătoare ale Curţii de Apel în decizia lor, care o confirmă pe cea pronunţată în primă instanţă, în decembrie.

„Pentru acest dosar penal, fostul preşedinte Trump a devenit cetăţeanul Trump. Orice imunitate ţinând de puterea executivă, care l-ar fi putut proteja pe când era preşedinte în funcţie, nu-l mai protejează împotriva acestor urmăriri”, a subliniat completul.

Decizia nu include însă nicio menţiune despre o reluare a procedurilor în acest dosar, suspendate ca urmare a apelului, ce a determinat-o pe judecătoarea care va prezida dezbaterile din procesul programat iniţial să înceapă pe 4 martie să anunţe amânarea lor pe termen nedeterminat.

Apărarea lui Donald Trump cerea „imunitate absolută” pentru acţiunile sale în timp ce se afla la Casa Albă, invocând o decizie a Curţii Supreme din anii 1980 cu privire la urmăriri civile împotriva fostului preşedinte Richard Nixon.

Avocaţii săi au mai susţinut că Trump nu poate fi judecat în acest caz având în vedere achitarea sa în cursul procedurii parlamentare de destituire lansate după asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, în timpul căruia sute de susţinători ai săi au încercat să împiedice certificarea victoriei lui Joe Biden.

În decizia sa, judecătoarea Chutkan a concluzionat că precedentul Nixon nu se aplică şi în cazul urmăririlor penale, precum şi că o procedură de „impeachment” nu constituie un proces penal.

Citiți și

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News