ziarele de sport impotriva unor astfel de fiinte. Pana la urma, de rezultatele dezastruoase ale fotbalului romanesc sunt vinovati jucatorii, gandeam eu. Ei sunt in teren, nu acele personaje tragi-comice.
Miercuri seara insa, privind la finala Ligii Campionilor, i-am inteles pe deplin. Au dreptate atunci cand privesc inapoi cu manie. Au dreptate atunci cand nostalgia dupa Steaua 1986, dupa o Cra-iova la un pas de finala Cupei UEFA, dupa un Dinamo care dadea lectii de fotbal Hamburgului, se transforma in manie… Romanii nu si-au pierdut brusc talentul de fotbalisti. Mici „Hagi” , „Dobrin” sau „Balaci” se nasc, probabil, in continuare. Ce s-a schimbat e sistemul si oamenii din fruntea lui. Pana la urma cineva trebuie sa fie vinovat ca ne uitam la o asemenea partida Milan – Liverpool ca la o confruntare din alta galaxie. Suntem, vai!, atat de departe de Europa.
Am titrat la prima pagina a editiei de astazi: „O data la 100 de ani!”. Probabil ca am exagerat un pic: Liga Campionilor ne ofera, an de an, meciuri incantatoare. Este adevarat ca acesta a fost unul exceptional. si este tot atat de adevarat ca asta ne doare si mai tare, nevoiti fiind sa numaram anii lumina care ne despart de fotbalul adevarat.