Cosmin-Ionuț Andrei, primarul PSD din Botoșani, a fost plasat vineri sub control judiciar de către DNA după ce a fost acuzat de „săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite”.
Acuzațiile apar în aceeași zi în care procurorii anticorupție au descins la biroul său.
Mai concret, potrivit procurorilor, „în data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionuț, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”.
Denunțătorul este soțul femeii care a câștigat concursul aranjat. El le-a spus procurorilor că primarul „se află într-o relație apropiată” cu soția lui, potrivit informațiilor Libertatea.
Cosmin Andrei a anunțat că se suspendă din PSD
„Am comunicat conducerii PSD Botoșani autosuspendarea din toate funcțiile deținute în partid. În ce mă privește, îmi voi susține cauza cu bună-credință și voi pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile care mi se vor solicita, astfel încât situația să se lămurească în cel mai scurt timp posibil”, a scris Cosmin Andrei pe Facebook.
Anterior mandatului de primar câștigat în urmă cu patru ani, Cosmin Andrei fusese vreme de opt ani viceprimar al Botoșaniului.
Declarație de avere cu nimic în ea
Potrivit celei mai recente declarații de avere, Cosmin Andrei nu avea nimic: nicio casă, niciun teren, nu avea nici bijuterii sau obiecte de artă care se depășească 5.000 de euro, nu avea acțiuni, dar cu toate acestea a dat 50.000 de lei împrumut.
În ultimul an, Cosmin Andrei a câștigat 154. 261 lei reprezentând indemnizația de primar, la care se adaugă alocațiile celor doi copii.
foto: Facebook/Cosmin Andrei
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!