92 de profesori de la Colegiul „Mihai Cantacuzino” din Sinaia au semnat o scrisoare către Ministerul Educației pentru a deschide o anchetă pentru stabilirea „motivelor reale” pentru care au fost despărțite școlile, potrivit publicației Educație privată

Fosta directoare spune că motivul reorganizării școlii este legat și de intenția sa de a candida la alegerile locale anul viitor. Primarul în funcție neagă rivalitatea politică: „Poate să fie candidată și la Primăria New Yorkului, chiar nu-mi pasă!”

  • Potrivit Legii învățământului preuniversitar, unităţile de învăţământ de stat „pot fi supuse procesului de reorganizare, în cazuri justificate”. Acest lucru se poate face pentru „asigurarea accesului egal la educaţie şi formare profesională, a eficientizării şi asigurării/menţinerii standardelor ridicate în furnizarea de servicii educaţionale”. 

Primarul care s-a răzgândit 

Unitățile de învățământ din Sinaia au fost unite în 2018 sub aceeași personalitate juridică, adică au fost conduse de un singur manager și aveau bugetele la comun. Din acest an școlar însă, ele s-au despărțit în două personalități juridice. Este vorba despre „un colegiu, un club sportiv, două școli generale, două grădinițe”, potrivit fostei directoare. 

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi
Recomandări
PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

„Am unificat școlile într-un singur centru bugetar pentru o mai bună organizare. Nu a fost o decizie ușoară, iar rezultatele se vor vedea în câțiva ani”, este afirmația primarului din urmă cu 5 ani, la începerea anului școlar 2018-2019. Cinci ani mai târziu, Oprea a afirmat pentru Libertatea că „rezultatele au fost dezastruoase”.

O directoare din Sinaia acuză primarul că a restructurat școala ca s-o dea afară. Edilul: „A fost un management foarte prost”
Vlad Oprea, primarul din Sinaia | Foto: Facebook

„A fost un management foarte prost”

„Această reorganizare a fost clar făcută pentru a-mi pierde contractul de management”, spune fosta directoare. Vlad Oprea motivează că „au avut loc mai multe lucrări de modernizare și de extindere și pentru că au devenit mult mai puternice și nu mai puteau fi conduse de un singur manager”. El mai spune și că „a fost un management foarte prost”.

„Niciodată separarea unităților de învățământ nu are legătură cu o persoană. Este vorba despre ce e mai bine pentru copii și cu siguranță se va vedea că măsura pe care eu am propus-o și consiliul local a aprobat-o este cea bună”, se apără primarul de acuzațiile fostei directoare. 

Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?
Recomandări
Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?

„Nu i-a păsat absolut deloc de educație, de ce se întâmpla acolo”

Ca exemplu al „managementului foarte prost”, Vlad Oprea spune că iarna trecută, elevii de la liceu nu au avut căldură două luni, iar acest lucru nu a fost semnalat de către conducerea școlii. „Era din cauza lucrărilor care se făceau acolo, dar acele lucrări se puteau amâna”, mai spune el.

„Nu i-a păsat absolut deloc de educație, de ce se întâmpla acolo”, mai spune Oprea despre fostul manager al școlilor. 

Se acuză reciproc cu privire la gestionarea fondurilor 

Aurora Arieșan susține în continuare că decizia de unificare a unităților de învățământ este una care a adus beneficii: „Argumentul creării unui singur PJ (unitate cu personalitate juridică, n.r.) – votat de același consiliu – a fost acela de a avea o strategie comună în educație, o inovație absolută în România, care nu mai cunoscuse o asemenea reformă pornită de la nivel local”, a scris Arieșan pe pagina ei de Facebook în urma deciziei de separare a școlilor.

Ea mai spune și că în acest fel se gestionau mai bine banii, fiindcă fondurile erau insuficiente și „se puteau muta dintr-o parte în alta, de la liceu la gimnaziu, de pildă”. Primarul spune exact contrariul: „Absolut deloc nu s-au gestionat bine fondurile”. 

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris

„Poate să fie candidată și la Primăria New Yorkului, chiar nu-mi pasă!”

„A făcut orice ca să mă înlăture”, adaugă Arieșan, care crede că lui Oprea îi este frică de alegerile de anul viitor la care va candida și ea pentru funcția de primar: „De anul trecut a considerat că sunt un pericol pentru alegerile din 2024, pentru că sunt foarte iubită și cunoscută în oraș”.

 „Poate să fie candidată și la Primăria New Yorkului, chiar nu-mi pasă!”, afirmă Vlad Oprea. El este primarul orașului Sinaia din partea PNL din 2004, fiind la al cincilea mandat, câștigat cu aproape 70% din voturi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (20)

Apollo38   •   27.09.2023, 12:41

Este foarte multa mâncătorie. Directoarea cam are dreptate. Mulți s au întors împotriva lui Oprea, știu ei de ce. Vad ca Oprea este foarte sigur ca va câștiga și alegerile de anul viitor. Oare de ce? Și asa a nenorocit toată sinaia. Este un mare șantier peste tot dar nu duce nimic la bun sfârșit. Ce frumoasa și verde era înainte sinaia iar acum e toată gri și impracticabila. Urat ceea ce face primarul și tot el este cel ce se victimizează. Și lumea care îl lauda ca a făcut și a dres.baliverne

Mery2023   •   25.09.2023, 19:07

la noi intara e totul posibil,asa e invatamantul

andreea.online   •   25.09.2023, 17:44

Contractul de management al directoarei nu a expirat? Fix 5 ani de la numire. Cat despre reorganizare, daca a existat un mandat, in urma divizarii vor avea doi directori, de ce nu candideaza dna. pentru unul din mandate?

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
BREAKING NEWS🚨Oana Zăvoranu A PIERDUT VILA din Andrei Mureșanu, moștenită de la tatăl ei! Se MUTĂ de urgență din casa de lux
Viva.ro
BREAKING NEWS🚨Oana Zăvoranu A PIERDUT VILA din Andrei Mureșanu, moștenită de la tatăl ei! Se MUTĂ de urgență din casa de lux
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Satul uimitor din Italia pe care puțini turiști îl vizitează. Este destinația perfectă pentru cei care iubesc mâncarea
FANATIK.RO
Satul uimitor din Italia pe care puțini turiști îl vizitează. Este destinația perfectă pentru cei care iubesc mâncarea
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Patru zodii care pot câștiga la loto până pe 4 noiembrie. Astrele anunță bogăție pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii care pot câștiga la loto până pe 4 noiembrie. Astrele anunță bogăție pentru ele
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
"Ţeparul imobiliar din Cluj" a scăpat de închisoare. Afaceristul şi-a schimbat numele după ce a vândut sute de apartamente false
Observatornews.ro
"Ţeparul imobiliar din Cluj" a scăpat de închisoare. Afaceristul şi-a schimbat numele după ce a vândut sute de apartamente false
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI