Este vorba de cea mai mare sumă de bani numerar găsită de Biroul de Stat pentru Investigații la un responsabil regional de expertiză medicală și socială, a precizat purtătoarea de cuvânt Tetiana Sapian.
Suspiciunile au apărut odată cu investigarea listelor cu bărbații care au evitat mobilizarea pe motive de handicap. Observând anumite nereguli, Biroul de Stat pentru Investigații a decis să efectueze percheziții atât la biroul șefei Centrului Regional de Expertiză Medicală și Socială Hmelnîțkîi, cât și în apartamentul ei.
Anchetatorii spun că au găsit 100.000 de dolari (91.000 euro) și o serie de certificate medicale false în biroul oficialului regional ucrainean. În cealaltă percheziție, efectuată la domiciliu, oamenii legii au descoperit 5.244.000 de dolari (4.744.000 euro) și 5.000.000 de hrivne (110.000 euro) cash, dar și bijuterii scumpe. Banii erau ascunși în „fiecare colț al apartamentului”. Potrivit anchetatorilor, doctorița a încercat să scape de o parte din bani, aruncând pe fereastră saci cu 500.000 de euro.
Biroul de Stat pentru Investigații nu a dat numele doctoriței, dar BBC precizează că Centrul de Expertiză Medicală și Socială din Hmelnîțkîi este condus de Tetiana Krupa, care deține totodată un mandat în Consiliul Regional Hmelnîțkîi. Fiul ei conduce Departamentul de Pensii din regiunea Hmelnîțkîi.
Sumele de bani și documentele găsite în timpul perchezițiilor „confirmă activitățile ilegale ale funcționarilor și spălarea banilor acestora prin diverse proiecte de afaceri“, subliniază Biroul de Stat pentru Investigații.
Un filmuleț distribuit din momentul percheziției la domiciliu arată un bărbat întins pe un pat. Acesta ar fi soțul doctoriței, căruia i s-ar fi făcut rău subit în momentul descinderii oamenilor legii. O sursă BBC spune că bărbatul nu se simțea rău, ci pur și simplu „a decis să se lase în pat” în timpul perchezițiilor.
Biroul de Stat pentru Investigații a mai descoperit că familia deține o avere imensă. Oamenii legi enumeră 30 de proprietăți imobiliare atât în Ucraina, în orașele Hmelnîțkîi, Liov și Liev, cât și în străinătate, în Austria, Spania și Turcia. În plus, doctorița și familia ei ar mai avea un complex hotelier și un restaurant de 3.000 de metri pătrați într-un parc din Hmelnîțkîi, mașini de lux, acțiuni în valoare de 48 de milioane de hrivne (1.059.000 de euro) și conturi în valută de 2,3 milioane de dolari. Toate aceste averi nu au fost incluse în declarațiile anuale obligatorii.
Doctorița și celelalte persoane suspecte sunt cercetate în libertate și riscă până la 12 ani de închisoare, precum și confiscarea bunurilor obținute în mod ilegal.
Ucraina a făcut din combaterea corupției o prioritate în eforturile sale de aderare la Uniunea Europeană.