„Avem creşteri pe produsele scumpe, cele cu preţuri de peste 1.000 de euro de persoană. Astfel, au crescut foarte mult vacanţele vândute iarna în ţările cu soare. Vorbim de sejururile din Caraibe sau din Republica Dominicană. De exemplu, în ianuarie-martie, tariful poate ajunge la 1.500 de euro de persoană, incluzând zborul cu avionul, şi cazarea la hoteluri de cinci stele în regim all inclusive. Am avut circa 1.000 de persoane anul trecut pentru aceste destinaţii, în creştere cu 50%, iar tendinţa se păstrează şi în acest an”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Sorin Văduvoiu, directorul executiv alunei agenţii de turism.
El a mai spus că, la rândul lor, destinaţiile din Asia se vând din ce în ce mai bine iarna, în special Thailanda.
„Vorbim de 600-700 de turişti într-o perioadă scurtă (decembrie-februarie). Tarifele sunt între 1.000 şi 1.500 de euro de persoană, în funcţie de serviciile de la sol. Am avut însă şi sejururui de lux în Sardinia, unde camera de hotel standard a costat 1.800 de euro pe noapte. Însă sunt doar câteva zeci de turişti care îşi permit să cheltuiască mai mult de 30-40.000 de euro pe un concediu”, a afirmat el.
Potrivit lui Văduvoiu, cererea pentru vacanţele mai scumpe de 1.000 de euro a crescut pentru că, din cauza crizei, tarifele au mai scăzut în ultimii doi ani. Biletele de avion la business class sau la first class s-au ieftinit semnificativ faţă de 2009 sau 2008.
De exemplu, un bilet la clasa business pentru un zbor în Statele Unite costa, în urmă cu câţiva ani, undeva în jur de 6.000 de euro, iar acum poate fi găsit şi cu 2.500 de euro. La first class, de la de la 9-10.000 de euro pentru Asia, preţul unui bilet a coborât la 5-6.000 de euro.
„La fel şi camerele de hotel de care nu te atingeai, de la 1.500-1.800 de euro pe noapte, pot fi luate şi cu 4-500 de euro. Aceste reduceri au făcut să poată intra mai mulţi în pătura aceasta. Inclusiv celebrele sejururi în Dubai, hoteluri prestigioase precum Burj-al-Arab au tarife la care cei din segmentul de care vorbim îşi pot permite să petreacă o săptămână acolo. Un sejur de o săptămână la Burj-al-Arab poate ajunge la 5-6.000 de euro, la care se adaugă şi biletele de avion”, a spus Văduvoiu.